Prin Transilvania, o parte din gradina Carpatilor

Cand am fost in concediu vara asta in Italia, un nene de la un hotel ne zicea ca a auzit ca Transilvania e frumoasa si ca ar vrea sa o vada. La acel moment, i-am zis genericul: asa e, e foarte frumoasa – eu, roman care acum mi-e rusine sa zic ca nu am fost pe acolo decat in treacat cu masina.

Saptamana trecuta, printr-un context de imprejurari, am ajuns cu nevasta mea in Ardeal, mai exact in Cluj. Clujul, l-am mai vazut si acu cateva luni cand am fost in interes de serviciu, iar nevasta mea la fel la cateva luni dupa. Atunci ne-am zis ca vrem sa vedem impreuna locurile astea. Acu’ am ajuns amandoi, de ziua noastra.

Clujul, centrul, mi-a placut…n-am vazut niciodata atat de multe cofetarii intr-un oras. Clujul ca si arhitectura mi-a placut, e mult mai bine conservat decat Bucurestiul. Am mancat la Piazzeta o ciorba foarte buna de pui a la grec. Dupa, ne-am plimbat printre casele vechi din centru, am vazut cateva magazine cu mobila vintage modern de unde ne-am luat un dulapior.

In Cluj, trendul eco e mult mai vizibil…magazine cu eco-food, farmacii eco alias plafare. In Cluj se construieste mult, de la case la cartiere rezidentiale, in consecinta, dupa centru e cam praf.

In Cluj, oamenii sunt ok, linistiti, dar imi pareau tristi, cu multe apasari, la restaurantul unde am mancat la mesele alaturate lumea vorbea de emigrare…toti vroiau sa plece din tara.

Noaptea, Clujul e sobru, usor rece.

A doua zi, am pornit spre Turda, mai exact spre Salina Turda. Noi am intrat pe la intrarea din strada Salinelor nr 54, e intrarea mai comunista cu gherete de termopan. Cost 15 lei de persoana.

Culoarul e lung si umed, temperaturi destul de scazute 10-12 grade. Dam de o incapere in dreapta, cica ar fi Mina Iosif aka Sala Ecourilor. De fapt este o fosta camera de exploatare in care datorita formei sale se propaga sunetul…cum altfel decat sub forma de ecou…cica strigatul barbatilor poate ajunge la 16-20 de reverberatii. Mie mi-au iesit 13-14  :)

Ne continuam pe jos drumul in salina. Ajungem la mina Rudolf si Tereza. La Rudolf se cobora 50 m cu liftul panoramic sau pe scarile de lemn de brad. Aici sunt tot soiul de chestii: un mini teren de fotbal, un amfiteatru, o roata panoramica, bowling. La mina Tereza se ajunge tot cu liftul sau pe scari. Pe vatra minei Tereza se gaseste un lac subteran si o insula de sare care are 5 m inaltime. Aici te poti plimba cu barca timp de 20 de minute cu 10 lei. La iesire ne luam o harta turistica cu satele “importante” din Romania.

Dupa Turda, mergem pe DN 74B spre Abrud. Drumul este prost, dar privelistea, chiar si de pe sosea, este foarte frumoasa. Mare parte din drum este pe langa raul Aries. Abrud era renumita in timpul romanilor pentru bogatele zacaminte aurifere. De altfel, prin Abrud se ajunge la Rosia Montana.

Abrudul este un oras-sat foarte sarac, oamenii se uita suspicios la tine. In Abrud, ai sa gasesti o biserica Romano-Catolica din sec.XIV, o casa in care Horea, Cloaca si Crisan au fost prinsi si incatusati pentru a fi dusi la Alba.

Mergem mai departe…spre Alba…pe acelasi DN 74B. Urmatorul obiectiv iezerul Ighiel, singurul lac din Romania aflat pe o suprafata calcaroasa. Drumul trece prin Ighiu, aflat la 12 km de Alba. Ne place in Ighiu, e frumos, dar nu face parte din itinerariu. Ajungem in satul Ighiel pe la ora 18.00. Intrebam la inceputul satului un localnic de iezer:

– Pai e mai sus!

–        Cam cat!

–        Cam o ora de mers pe jos, dar cu masina poate mai repede…dar e drumul prost!

Ma uit la nevasta-mea si ma inteleg cu ea din priviri sa nu mai mergem mai departe azi. Poate maine. Facem cale intoarsa spre Alba. Ne e foame, e tarziu. Trebuie sa ne gasim cazare. Ajungem iar la Ighiu si trecem pe langa Hanul Sf Gheorghe. Mai facem vreo 200-300 metri… ma uit la nevasta mea si ea la mine. Ea propune sa vedem care e treaba cu Hanul. OK. Intorc masina. Intram in curtea hanului. Ne intampina o femeie care vorbeste o romana-engleza-italiana. Ne arata o camera si ne zice un pret: 120 lei. Camera e frumoasa si o luam pentru o noapte. Numa’ ca nu e doar camera frumoasa, tot ansamblu e frumos. Piscina, gradina, florile, copacii, terasa, crama. TOT! Mancam la han o masa copioasa. Eu am mancat o ciorba de fasole cu afumatura si muulta ceapa rosie, facuta chiar de patroana hanului. M-am dres cu ceva palinca de corcoduse J si am stat de vorba si cu patroana. O romanca de vreo 50 de ani, plecata in Italia de 40 de ani. A cumparat locul prin 1994. A terminat constructia hanului in 10 ani. Acu vrea sa plece din Romania, prea multa bataie de cap, prea multe controale de la fisc.

A doua zi o luam spre iezerul Ighiel. Nu inainte sa lasam vorba la receptie ca mai vrem sa stam o noapte… ne-a convins zona.

Pornim spre satul Ighiel. Pe drum, ne oprim in centrul satului la o biserica veche reformata de prin  sec XIII. Batem la poarte bisericii. Nimeni! O vanzatoare de la un magazin cu “haine de import” (second hand) ne zice ca nu e parintele, dar mai sunt muncitori pe acolo si s-ar putea sa fie deschis. Intram sfiosi! Ne minunam de ce am gasit! Un caine latra… nu stim de unde ! Dam un tur de biserica si deodata vedem si cainele care latra… o luam la fuga… cainele nu ne ajunge…ma opresc… ma intorc… era intr-un tarc. J)

Bun! Hai spre iezer!

Drumul spre iezer e bun pana la iesirea din sat. Dupa incepe drumul forestier… primul gand a fost ca daca e asha acceptabil, ajung pana sus lejer. Mergem incet, cu 5-10 km/h. Dupa vreo 2-3 km treaba se impute, drumul nu mai e asha bun, incep pietroaiele sa iasa ca stancile in drum…le mai ocoloesc, mai le calc pe roata…de trecut peste ele nici chip…avem doar un leutz 206 si e scund rau!

In cele din urma oprim masina sa intrebam niste muncitori de pe acolo…se construiesc case in draci…

–        Cat mai e pana la iezer?

–        Cam 2 km!

Nevasta zice sa lasam masina si sa mergem pe jos. Eu, nu…las ca leutzul poate inca 2 km. Am mai facu 100 de metri drumul s-a stricat de tot. Intorc masina si o las langa o casa. Mergem pe jos!

Si mergem, si mergem…ne uitam pe GPS cat am facut 1 Km intr-o juma de ora. Bun, mai avem inca un km. Il facem si pe ala in 40 de minute. Si inca unul si inca unul. In vreo 2 ceasuri ajugem in sfarsit la destinatie. E frumos! A meritat efortul! E permis doar pescuitul sportiv! Bun! Nu e mizerie, nu e nimeni pe acolo…decat niste ciori galagioase! Noi stam cu frica in san…mistreti…ursi…s-au auzit ca ar fi prin zona. Apa e ciudata…are reflexii albastre in mijloc, e mai verde spre mal, si albicioasa la mal. Facem poze…ni se face si un pic frig…plecam.

La coborare a fost mai usor, am facut in jur de o ora pana la masina. Plecam spre Targu Mures. Coboram pana in Ighiu si apoi o luam pe DJ 107H spre Blaj. Drumul judetean este foarte bun, nicio gropa, linii drepte…de altfel am observat ca drumurile judetene sunt la fel de bune ca drumurile express/europene…doar ca au o singura banda.

Soseaua ne poarta prin Craiva. Aici vedem un indicator pe care scria ca la stanga, la 9 km, se afla o cetate dacica. O luam intr-acolo, insa drumul e de tara…si ne-a ajuns stresul si incordarea de mai devreme. Ne intoarcem pe drumul spre Blaj, poate revenim maine.

Ajungem in Blaj, e un oras saracacios, prafuit, lumea te analizeaza, te studiaza. Noi oprim sa luam langosi/ gogosi cu branza.

Mergem spre Jidvei…noi intr-un fel urmaream un drum al vinului, insa in afara de indicatoare nu am gasit niciun alt indicator spre o crama, spre ceva de degustat/cumparat. Mai erau cam 5-6 km pana la Jidvei si vedem un alt indicator care ne spunea ca la dreapta, in Balcaciu, e o biserica dintr-un secol indepartat. Facem la dreapta. Drumul e bun, leul goneste cu 100 km/h. Ajungem in Balcaciu. Vedem de la strada principala o biserica ce pare mai veche…o luam intr-acolo. Da, ea era. O biserica saseasca fortificata (evanghelica-lutherana), construita in sec.XIV. Coboram din masina. Ne intampina 2 fete de vreo 7-8 ani:

–        tanti, tanti…aveti bomboani?

–        N-avem! Avem gogosi!

Fetele de stafuiesc si in cele din urma accepta bucuroase si apoi o iau la fuga cu prada in mana.

Noi urcam treptele spre biserica. Biserica cu lacat pe usa. Noi, turbam, batem la poarta in speranta ca nu am facut drumul degeaba. Nimic. Gasim o poarta care da in cimitir… Bun…eu candva mare olimpic la istorie stiam ca cimitirele reprezinta izvoare istorice. In consecinta intram sa vedem despre ce e vorba… Cimitirul in ciuda numelui si a ceea ce reprezinta el era frumos, am gasit morminte din anii 1800, toate scrise in germana. Am facut poze peste gardul cimitirului spre biserica si apoi am plecat. Cand ne urcam in masina, resemnati ca aventura noastra aici s-a terminat, ne intampina un baietel de vreo 6 ani:

–        tanti, tanti, boamboani aveti?

–        N-avem!

–        Da’ gogosi aveti?

–        N-avem! (aveam de fapt, dar eram prea suparati)

Pana la urma, ne-am mai calmat si il intrebam daca nu stie cum se intra in biserica.

–        Pai, tanti Melita are cheile…haideti ca va duc eu…e aici aproape…

Aaa, bun… pai sa mergem…Facuram 50 m si baiatul se opreste in fata unei porti mari.

–        Aici e!

Intre timp venisera si fetele de mai devreme.

–        Pai nu te duci sa o chemi sa vina sa ne deschida si noua?

–        Nu ma duc ca are un câne care se da la picere!

Moment in care, baiatul se uita la una dintre fete… – Dute tu!

Fata, nu, ca ii frica de câne! J

Bun! Hai ca ma duc eu! In drum spre poarte, baiatul imi zice:

–        Oricum, nu se da la streini…doar la oamenii astia de pe aici!

Ma pufnise rasul. Deschid poarta. Cainele latra, nu vedeam de unde…mai stau un pic in poarta…

–        E legat! Imi zice baiatul!

Ma pufneste iarasi rasul!

Intr-un final…tanti Milita iese dintr-o casa de pe acolo cu un alt caine…pasnic.

O rog sa ne arate biserica. E de acord…se duce dupa chei si vine.

Aleluia!

Cat asteptam baiatul ne intreaba:

– Bomboani n-aveti?

– N-avem!

– Da, o bucata de pita aveti?

– N-avem! Avem gogosi! Nevasta s-a dus si i-a dat si ultima gogoasa pe care o mai aveam.

Tanti Milita era o femeie bine, la vreo 50 de ani, cu sprancenele facute!

Ne deschide poarta de la curtea Bisericii!

–        Aici deasupra, candva locuia clopotarul!

Ne mai spune ca prin anii 70-80 erau cam 1200 de familii de sasi in sat…acum mai sunt 20 de persoane…din care 6 doar din familia ei. Au plecat toti!

Acum vreo 4-5 ani comunitatea saseasca plecata in Germania s-a hotarat sa refaca/restaureze biserica. Si pot sa zica ca au facut o treba buna…desi nu e inca gata in totalitate. Am urcat in turnul cloponitei si am vazut si cele 3 clopotnite vechi de vreo 200 si ceva de ani plus un ceas si mecanismul lui la fel de vechi. Aaaa….am cantat si la orga, e veche si functionala, actioneaza pe aer cu pedale aflate intr-o camera din spatele tevilor.

Din vorba in vorba ne spune multe despre locurile asta…de ordinea si disciplina saseasca. Se vedea ca era mandra ca e sasoaica dar in acelasi timp mahnita.

Ii multumim lu’ tanti Milita si plecam. Spre Jidvei. La Jidvei nu e decat centrul de vinificatie, nimic de vizitat – tot de la tanti am aflat asta. Tot ea ne-a zis ca dupa Jidvei e un castel de pe vremea ungurilor dar pe care l-au luat fratii Necsulescu (proprietarii Jidvei) si nu stie daca e deschis pentru oricine.

Ajunsi la Cetatea de balta, urcam spre castel. Lasam masina in parcare. Ajungem in fata portii, gasim o alta placuta a lu’ Udrea … ne zice ca suntem pe drumul vinului si aici e Castelul… Dam sa intram. Inchis! Batem la poarta! Se deschide si iese o tanti imbracata intr-un costum.

–        Buna ziua! Am vrea sa vizitam castelul!

–        Aveti aprobare de la Jidvei?

–        Nu!

–        Pai nu se poate fara aprobare! E cu circuit inchis!

–        Pai de ce?

–        Suntem in renovare!

–        Sigur si de aia sunteti imbracata intr-un costum si prin gard arata totul bine!

I-am intors spatele si am plecat spre Targu Mures! Dupa Tarnaveni drumul e foarte prost. O taiem spre Ungheni si apoi ajungem in Targu Mures.

Targu Mures e frumos. Iti da o stare de liniste. Centrul e frumos. Oamenii mai pari mai veseli si mai fericiti. Ne plimbam prin centru, intram intr-o biserica mare din capatul ei (catedrala ortodoxa), ne miruim J si mergem spre Palatul Administrativ si Palatul Culturii.

Mancam un covrig si bem o cafea si o intindem inapoi spre Ighiu, la hanul Sf Gheorghe sa nu ratam masa…ne place cum se gateste acolo. A urmat o masa copioasa si un vin al casei facut la Ighiu. Foarte bun vinul, cred ca era Muscat ottonel.

Asadar, ultima zi. E sambata! Ne sculam devreme si plecam spre Alba. Dar mai intai am zis sa trecem pe la cetatea dacica de la Cravia. O luam pe acelasi drum Dj 107H. Ajugem la Cravia. Eram pregatit sufleteste pentru un drum de tara…pe din astea am mai mers. Numai ca dupa ce se termina satul drumul de tara se transforma intr-un drum ca de sant. Practic erai nevoit sa mergi intainte intrucat nu aveai cum sa intorci masina. Asa ca ii dam inainte. Si ii dam. Noroaie, pietris, stanci in drum, lemne, tot ce vrei… dar noi ii dam inainte… leutz-ul are chef de off-road. J Numai ca la un moment dat leutzul ar mai fi vrut si poate ca ar fi si putut dar nu m-a mai lasat inima… pe sub masina sa auzea groaznic…scutul e el scut dar are si el limite. Oprim. De data asta era loc suficient de intors masina. O las pe margine ca sa nu incurcam traficul. Care trafic? Ca nu era nici dracu’ pe acolo! Coboram din masina incordati si stresati. Insa toata tensiunea a disparut cand ne-am ridicat privirea si de jur imprejur vedeai numai munti, pasuni si paduri. O minunatie! Atunci mi-am zis ca asta e tara mea…si imi place de ea… Cu masina facusem de mult 9 km cat spunea indicatorul ca ar fi pana la cetate iar de cand am coborat cred ca am mai mers pe jos inca vreo 2-3 km si nimic…nici urma de cetate…

Peste o vale adanca si lunga se vedea o stanca care iesea in evidenta…langa alta stanca care semana cu un turn…eu am zis ca o fi o bucata din cetate…

In cele din urma ne-am dat batuti…nu mai puteam …nu mai aveam nici timp…trebuia sa vedem si Alba si apoi trebuia sa plecam spre Bucuresti.

Nota suplimentara de bord dupa documentarea de acasa:

Stanca de o vazusem se numeste Piatra Craivii. Dupa ea era cetatea dacica de tip urban Apoulon. A fost ultimul bastion in fata romanilor. Aici s-a refugiat Decebal dupa ce a fugit de la Sarmisegetuza. Aici se presupune ca Decebal s-a sinucis pentru a nu fi prins de romani. Cetatea de la Craiva a fost asediata luni intregi de romani si cum era firesc a capitulat in cele din urma. Mai multe despre cetatea de la Craiva gasiti aici.

Despre Alba nu o sa zic mare lucru…e frumoasa…dar in comparatie cu Targu Mures, Cluj dar mai ales Ighiu, Ighiel, Balcaciu si alte sate transilvanene, orice oras as fi vazut dupa acel loc din Craiva, nimic nu mi s-ar mai fi parut mai frumos.

In concluzie, noua ne-o placut in Transilvania si o sa mai merem prin ea…pe cai/drumuri/sosele mai putin stiute de lume…ca asa-i frumos…

Poate data viitoare fac rost si de un 4X4, eventual un Suzuki Samurai🙂

Poze pun ceva mai tarziu.

2 responses

  1. Doamna Udrea va reusi in scurt timp, cu ajutorul cetatenilor, sa transforme RTransilvania intr-un paradis turistic.

  2. Intotdeauna vizitam tarile altora inaintea zonelor tarii noastre, exceptand Valea Prahovei si litoralul; asta am facut si eu, si cu siguranta nu sunt singura…

%d bloggers like this: